ANAF oficializează notificarea de alertă pentru restanțe bugetare de cel puțin 40000 lei

Share
ANAF oficializează notificarea de alertă pentru restanțe bugetare de cel puțin 40000 lei
Photo by Maxim Ilyahov / Unsplash

ANAF a stabilit oficial procedura prin care va transmite notificări de alertă către debitorii profesioniști care au obligații bugetare restante. Procedura este prevăzută în Ordinul președintelui ANAF nr. 758/2026, publicat în Monitorul Oficial.

Documentul vizează firmele, PFA-urile, practicanții profesiilor liberale și alți profesioniști. În formularea ordinului, debitorii profesioniști sunt cei care exploatează o întreprindere. Intră aici persoanele juridice, asocierile și entitățile fără personalitate juridică înregistrate fiscal, entitățile înregistrate la registrul comerțului, precum și persoanele fizice care desfășoară activități economice independente sau exercită profesii libere.

Notificarea de alertă se transmite atunci când restanțele ajung la pragul de 40.000 lei inclusiv. Prima comunicare se face o singură dată la atingerea acestui prag. Apoi, ANAF o poate transmite bianual, din 6 în 6 luni, până când obligațiile sunt achitate integral sau scad sub 40.000 lei.

Scopul declarat al notificării este să semnaleze existența unor circumstanțe care ar putea duce la stare de dificultate sau insolvență. Formularea este administrativă, dar mesajul practic este destul de direct: contribuabilul este avertizat să acționeze fără întârziere pentru achitarea sumelor restante.

„Având în vedere că înregistrați în evidența fiscală obligații bugetare restante, în cuantum total de ….. lei, vă avertizăm că există circumstanțe care ar putea da naștere stării de dificultate sau de insolvență a dumneavoastră.”

ANAF indică în notificare și câteva direcții de urmat. Contribuabilul poate solicita fișa ROL din Spațiul Privat Virtual pentru verificarea situației fiscale. Poate folosi serviciile de îndrumare și asistență oferite de ANAF, disponibile prin pagina de contact pentru asistență contribuabili.

Notificarea amintește și posibilitatea medierii cu organul fiscal, cu documente și informații care să susțină situația economică și financiară a contribuabilului. Modelul notificării privind intenția de mediere este indicat de ANAF la acest link.

Pentru contribuabilii care nu pot plăti imediat, textul trimite la facilitățile fiscale aflate în vigoare. Sunt menționate eșalonarea la plată în forma clasică și eșalonarea la plată în forma simplificată. Cererile pot fi descărcate de pe site-ul ANAF, prin formularele indicate pentru eșalonarea clasică și pentru eșalonarea simplificată.

În cazul în care contribuabilul constată un risc crescut de dificultăți în activitate, notificarea face trimitere și la informațiile gratuite puse la dispoziție de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului privind soluțiile de redresare prevăzute de lege, disponibile pe platforma prevenire.gov.ro.

Textul notificării include și o precizare pentru situația, deloc imposibilă în practică, în care plata a fost deja făcută, dar evidența comunicată încă trimite contribuabilul prin procedură: „În situația în care v-ați achitat obligațiile bugetare, vă mulțumim pentru conformare!”

Read more